Omul sfințește locul

Pe toată perioada de timp în care trăiești pe acest pământ minunat, este important să asiguri o încărcare energetică optimă a spațiului de locuit, indiferent dacă acesta este o garsonieră, un apartament sau o casă la curte, dacă locuiești singur(ă) sau cu întreaga familie. Căminul este locul tău, face parte din tine, poartă amprenta ta energetică și este important să faci tot posibilul ca să creezi o legătură armonioasă cu acesta, pentru ca el să îți întoarcă energiile pozitive în viața de zi cu zi, în toate domeniile, de la carieră și familie, până la călătorii și mentori. De altfel, din cele mai vechi timpuri, toate religiile, culturile și civilizațiile practică ritualuri de curățare și purificare a spațiului de locuit.

Îți descriu mai jos câteva elemente care te pot ghida în crearea unei relații armonioase cu locuința ta.

Pornește cu o curățenie generala prin care să te descotorosești de toate lucrurile vechi și pe care nu le folosești, deoarece acestea nu fac decât sa te țină prins(ă) în energiile din trecut. De altfel, un principiu important al modului în care funcționează energia Universului este următorul « dacă îți dorești să atragi noul în viață, prima condiție este să lași vechiul să plece ». Este util ca, cel puțin de două ori pe an, să evaluezi bagajul material al casei și să decizi ce păstrezi și ce lași să plece.

Încearcă apoi sa aranjezi lucrurile respectând principii care să asigure o circulație armonioasă a energiilor. Îți recomand aici să apelezi la un consultant feng-shui care sa îți asigure pașii de pornire, să facă măsurătorile necesare și să îți ofere liniile directoare cu privire la cele mai potrivite modalități de amenajare și activare a sectoarelor responsabile pentru diferitele domenii din viață. Sau, poți face singur(ă) aceste amenajări, orientându-te după o carte de specialitate. Când inițiezi schimbări, ai grijă să îți conturezi un calendar al acestora și să le declanșezi în cel mai optim mod cu putință. Dacă declanșezi prea multe schimbări în mai multe planuri în același timp, s-ar putea ca energia lor să te copleșească.

Ca un exemplu, după o reamenajare a casei, mă întrebam de ce totul e tern și lipsit de acțiune în viata mea și a familiei. După o analiză mai atentă, am constatat că sufrageria, care reprezinta locul de manifestare al tuturor locuitorilor unei case, era decorată aproape exclusiv în nuanțe de bej, maro și auriu. Cum intrai, te învăluia somnul instantaneu. Am așezat o simpla cuvertura roșie pe canapea, declanșând fluxurile care au activat energia yang a acțiunii și a dinamismului.

Asigură multă lumină naturală, flori și plante în spațiul de locuit pentru ca acestea te conectează și îți păstrează o minima legătura cu energia vieții.

Un alt truc, atunci când amenajezi casa, este să rogi îngerul tău păzitor și îngerul păzitor al casei să te ghideze astfel încât să decorezi locul într-un mod care sa fie spre binele cel mai înalt al celor care locuiesc acolo. Apoi, cunoști pașii de urmat: te deschizi, devii receptiv(ă) la semne, și acționezi ca atare. Când mi-am dorit să schimb lustra de pe hol, nu realizam sub nici o forma ce s-ar potrivi. Am rugat îngerul să mă ajute, iar la cca o săptămâna am primit în cutia de scrisori un pliant de reduceri la un magazin de mobila. Am mers acolo și imediat ce am intrat în zona lustrelor, am zărit o mica bijuterie, una singura, din cristale, care avea o reducere de 75% (era ultima în stoc). Bineînțeles că se potrivea perfect.

Un alt sfat important este să nu aduci în casa ta energii/ gânduri / emoții negative sau griji de la serviciu. Încearcă să nu vorbești despre acestea sau despre oameni / evenimente care îți displac, pentru ca astfel îi inviți în casa ta și ii lași să pătrundă în acest loc prin puterea energetică a gândurilor și cuvintelor tale. Cred că nu îți dorești ca musafir de frunte în casa ta o persoană cu care nu ești în relații bune. Păstrează căminul ca pe un sanctuar al tău și al familiei, unde să poți fi doar tu cu pasiunile tale (citit, gătit, ascultat muzica etc) și cu oamenii pe care îi iubești (familie, prietenii etc).

Amenajează un mic colt de meditație / rugăciune (de preferat undeva în mijlocul casei), un colț unde să te poți regăsi atunci când ești pierdut(ă), unde să te poți reîncărca atunci când ești obosit(ă), unde să te poți bucura de o clipă de liniște, de o muzica bună, de un film frumos sau pur și simplu de o regăsire a energiilor pierdute. Meditând acolo zilnic, îi conferi locului o energie aparte, încărcată de tot ceea ce te reprezintă, este frumos în interiorul tău și îți bucura sufletul și simțurile.

În final, stabilește-ți un ritual lunar de purificare a casei. Îl poți face cum crezi de cuviință, prin rugăciune, prin tămâiere, prin aprinderea de lumânări sau bețișoare parfumate, prin aromaterapie,  prin muzica sau boluri tibetane, prin mantre, prin cristale, prin sfeștanie etc.

Iată un ritual în trei pași pe care îl poți folosi.

Începi prin tămâierea casei pornind de la ușa de la intrare în sensul acelor de ceasornic dacă dorești sa potențezi energiile existente în viața ta sau în sens levogir dacă dorești sa schimbi energiile din viața ta. În timp ce tămâiezi, poți spune o rugăciune, o mantra și te poți gândi că purifici spațiul. Al doilea tur îl faci stropind cu apa colturile fiecărei camere. Apa o amesteci în prealabil într-un bol cu cojile de la 9 portocale. Ultimul tur îl faci cu un clopot tibetan, bătând din el cu putere în toate colturile casei pentru a trezi energiile la viață. La final, așezi pentru trei zile în mijlocul casei un buchet proaspăt de flori.

Misiunea ta este să înveți sa fii în armonie cu căminul tău!  Misiunea mea a fost doar să declanșez acest proces în viața ta!

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *